marți, mai 31

Vedetele Realitatea TV

Încet, încet, reuşim să atragem atenţia asupra unora dintre proiectele noastre, fără să agresăm, fără să ne punem ţărâna în cap, ci doar păstrându-ne calea noastră. Mâine, chiar de ziua copilului, se pare că avem şansa popularizării proiectului nostru pe care l-am denumit "cartonul umblător" la Realitatea TV. În această dimineaţă am primit vizita reporterilor acestei televiziuni de ştiri, ocazie cu care am vorbit despre cărţile poştale care ne-au venit până acum, despre scrisul de mână, despre oameni care au reuşit să ne uimească prin felul în care au înţeles să ne sprijine.

Bineînţeles că emoţiile nu ne-au lăsat să fim brilianţi, să fructificăm la maxim această oportunitate de PR, însă, cu puţin noroc, tot stângăciile noastre ar putea să mărească farmecul poveştii, pentru că povestea este cea care merge cel mai repede la inimile oamenilor. Restul sunt amănunte care se pierd în urmă.
Cu această ocazie, ne-am amintit şi de prima noastră apariţie TV, insă aceasta este o cu totul altă poveste.

4 comentarii:

angi spunea...

Imi sunt dragi manutele care rasucesc marginile vestutei:).Nu-i usor sa vorbesti la microfon:).
La multi ani,copil frumos!

Anonim spunea...

când şi unde vă putem vedea şi noi?

Gabriela Elena spunea...

Mica ta vedeta este total dezinhibata.
Primiti, va rog, salutari virtuale de la mine si pupici pentru Stefan.
Felicitari si pentru proiectul 'Cartonul umblator"! :)

Virtualkid spunea...

@angi:
S-a dovedit ca nu este usor deloc.

@puideblog:
Stirea s-a tranmis doar "pe local", din pacate.

@Gabriela Elena:
Iti multumim pntru gandurile tale, iar daca o sa ai ocazia, asteptam si de la tine o carte postala...

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner